Apel la contribuţii


Logo SIFR 8 copy mic.jpg

PENTRU VOLUMUL:


Studii de istorie a filosofiei româneşti
, XVI (2020): Minte și corp

 
REPERE BIBLIOGRAFICE:

 
Vasile Conta, Teoria fatalismului (Încercare de filosofie materialistă) (1875)
„[...] nu e materie fără forţă, nici forţă fără materie. În virtutea chiar a proprietăţilor sale, materia este într-o mişcare continuă şi veşnică. Această mişcare nu este uniformă, ea urmează, între altele, legea ondulaţiunii universale, [..] şi dă loc la metamorfoza materiei care îmbracă în spaţiu şi timp o infinitate de forme trecătoare. Sub fiecare formă nouă, materia are o nouă constituţiune şi, prin urmare, proprietăţi noi. Căci materia şi forţa, fiind inseparabile (pentru că în definitiv ele nu constituiesc decât unul şi acelaşi lucru considerat sub două puncte de vedere deosebite), urmează că una nu poate să se schimbe fără cealaltă. La o nouă formă a materiei corespunde totdeauna o nouă formă, adică un nou mod de lucrare a forţei, şi viceversa. Astfel, forţele curat mecanice, fizice şi chimice care mişcă materia sub forma neorganică se transformează în forţe fiziologice când materia însăşi a luat forma organică.            

Forţele fiziologice, la rândul lor, se diversifică în acelaşi timp cu materiile ale căror proprietăţi ele sunt. Astfel, forţa de asimilaţiune este proprietate caracteristică a organelor de nutriţiune în genere, în timp ce puterea de a simţi, de a gândi şi de a voi caracterizează creierii animalelor.            

Sufletul deci nu e altceva decât proprietatea creierilor; cu alte cuvinte nu e decât o nouă formă a forţei, corespunzând la o nouă formă a materiei. Şi precum jocul facultăţilor sufletului este foarte subtil şi complicat, tot aşa şi materia care-i serveşte de bază are o structură şi o organizaţiune de cea mai mare delicateţă şi complicaţiune.”  

Ioan Petrovici, Parlelismul psicho-fisic (1905)
„Termenul acesta, Paralelism Psicho-Fisic, e susceptibil de două înţelesuri. Sau însemnează pur şi simplu legătura, concomitanţa, care veşnic există între manifestările aşa de heterogene ale sufletului şi corpului, şi în acest înţeles, supt această denumire îşi poate avea locul orice teorie de explicare a acelei legături, sau – într-un înţeles mai strâns –, această expresiune, este numele unei singure teorii explicative, a teoriei celei mai noi. Într-un cuvânt, acest termen, într-un înţeles mai larg, indică o problemă filosofică, şi în altul mai îngust, denumeşte o teorie ce lămureşte problema.

Asupra primului lucru toată lumea e aproape de acord. Între fenomenele psihice şi corporale există o strânsă legătură. Chiar acei, pe care tradiţiile moştenite, şi nevoia nemuririi, îi fac cu greu să accepte o intimitate prea mare între fenomenele psichice superioare şi anume manifestări corporale (aşa după cum acceptă între corp şi psichicul inferior), se vor fi încredinţat fără îndoială, observând cum meditările cele mai înalte sunt însoţite de osteneală şi migrene, cum sentimentele cele mai subtile îţi schimbă felul de a te înfăţişa, cum o dărăpănare fizică mai profundă îţi scade forţa de a închipui, se vor fi încredinţat că nici aceste manifestări supreme nu au ruptă legătura neîncetată, cu ceea-ce de regulă se numeşte: corp.

Asupra teoriei însă, care să tâlcuiască, ce e cu această legătură, de unde provine, de ce este aşa, lumea – vorbim de lumea pricepută – nu a fost, şi nu este de acord.”  

Constantin Rădulescu-Motru, Curs de psihologie (1923; 1929)
   
„În marele câmp de experienţă al naturii constatăm că manifestările sufleteşti se ridică treptat după un anumit plan de organizaţie anatomică şi fiziologică; anumite manifestări sufleteşti apar deodată cu anumite forme şi funcţiuni fiziologice; nu există joc liber pentru manifestările sufleteşti; există numai o corelaţie strânsă şi o succesiune inexorabilă între momentele sufleteşti şi organizaţia materială. Întrebările, când încep manifestările sufleteşti în regnul animal sau care animale au suflet, sunt întrebări fără înţeles în ştiinţa naturii. Seria de apariţie a organismelor animale este dominată de legea generală biogenetică, după care speciile de animale precum şi individualităţile animale venite în urmă recapitulează, în dispoziţiunea organismului lor, formele şi funcţiunile speciilor şi individualităţilor care au precedat; un hiatus de la care să dateze un început al vieţii sufletului nu există. Viaţa sufletească are acelaşi îndepărtat început ca şi viaţa biologică, una şi alta sunt într-o strânsă corelaţie prin legea biogenetică care le stă la bază.”  
         
Mircea Florian, Recesivitatea ca structură a lumii (1960).
„Convingerea noastră este că nu există cauzalitate psihică, adică o influenţă a sufletului asupra sa, fiindcă sufletul nu este format din mai mulţi indivizi care, cum ştim, acţionează cauzal, datorită proprietăţilor lor generale. Psihicul are senzaţii, imagini, sentimente, idei, etc. care sunt factori generali; de aceea ei înşişi nu acţionează cu de la sine putere. Numai iluzoriu senzaţiile, imaginile etc. sunt tratate ca nişte mici indivizi sau «conţinuturi» ale sufletului. Nu este singurul exemplu de general metamorfozat în individual. Aşadar, nu sufletul acţionează nemijlocit asupra sa, ci sufletul acţionează asupra sa prin mijlocirea corpului (materiei). În orice acţiune a sufletului asupra corpului (acţiune directă) sau asupra sufletului însuşi (acţiune indirectă) totdeauna există ca fundament o acţiune a corpului (fizicului) asupra corpului (fizicului), aşa cum cere principiul cauzalităţii închise a naturii şi principiul conservării energiei. Numai raportul recesiv explică această posibilitate: psihicul acţionează asupra fizicului prin intermediul fizicului de care el este legat recesiv. Rolul ce revine psihicului este rolul inerent conştiinţei, de a conduce procesele fizice fără ca prin aceasta să cheltuiască energie. Acolo unde apare conştiinţa, materia este utilizată ca mijloc în vederea scopurilor omeneşti. Este dar adevărat că mens agitat molem, însă totdeauna cu ajutorul materiei şi cu respectul legilor fizice”.  

                                                       (Repere bibliografice de TITUS LATES)



Studiile vor conţine între 10 şi 18 pagini standard (1 pagină = 2000 de semne fără spaţii).


Pentru propunerea textelor, vă rugăm să trimiteţi pe adresa noastră de contact (sifr@institutuldefilosofie.ro) următoarele date:
  • titlul materialului pe care intenţionaţi să-l propuneţi şi un rezumat de cel mult 150 de cuvinte (însoţit de cuvinte-cheie), în care se va pune accent pe miza lucrării şi pe elementele de originalitate;
  • o scurtă prezentare a autorului, axată pe contribuţia sa ştiinţifică.

Data-limită de trimitere a propunerilor: 1 mai 2020.
Data-limită de trimitere a textelor: 31 iulie 2020.

Materialele trimise spre publicare vor fi însoţite de un rezumat în limba engleză de cel mult 150 de cuvinte, de cuvinte-cheie şi de traducerea titlului în limba engleză.


ÎN ACCEPTATEA PRELIMINARĂ A MATERIALELOR SE VA ŢINE CONT DE URMĂTOARELE CONDIŢII ELEMENTARE:

  • Materialele trebuie să fie contribuţii originale şi inedite (nepublicate*);
  • Materialele trebuie să fie oneste. Autorul trebuie să recurgă la ghilimele şi trimiteri de câte ori citează sau utlizează ideile altui autor, dar nu se acceptă ca lucrarea sa fie constituită în bună măsură din citate;
  • Miza lucrării trebuie să fie expusă coerent, conceptele şi noţiunile utilizate - definite clar, iar stilul trebuie să fie limpede şi cursiv.

* Cerinţa se referă şi la publicaţiile online.


Pentru aspectele care ţin de redactarea propriu-zisă, vedeţi:
Reguli pentru autori

Despre modul în care se selectează şi se evaluează materialele trimise spre publicare în volumele din seria de Studii de istorie a filosofiei româneşti:
Criterii de selecţie şi evaluare a materialelor





Răsfoiţi seria de Studii de istorie a filosofiei româneşti