Apel la contribuţii


Logo SIFR 8 copy mic.jpg

PENTRU VOLUMUL:


Studii de istorie a filosofiei româneşti
, XVII (2021): Teorii ale adevărului (cu o secțiune specială dedicată lui Nicolae Bagdasar)

Tema volumului XVII pornește de la un set de întrebări formulate de Nicolae Bagdasar* în Teoria cunoștinței și invită la efortul de a căuta răspunsuri în istoria filosofiei românești:

„În ce stă structura adevărului şi a cunoştinţei? Este vreo deosebire între adevăr şi cunoştinţă? Care sunt supoziţiile oricărei cunoştinţe şi principiile ei prime şi cum se prezintă ele în structura lor intimă? Cum se legitimează cunoştinţa şi în ce raport stă ea faţă de realitate?” (Nicolae Bagdasar, Teoria cunoștinței, Casa Școalelor, 1944, pp. 12–13)

Ne interesează îndeosebi contribuții care se raportează la modalitățile concrete în care filosofii români cu gândire sistematică își întemeiază cunoașterea: în baza cărei teorii a adevărului?; sub autoritatea căror școli de filosofie? etc.

Pe lângă materialele care abordează problematica de mai sus, considerăm bine­ve­nite intervențiile care ating unul sau mai multe dintre subiectele următoare:
– vocabularul epistemologic al întemeierii cunoașterii (opinie, adevăr, certitudine, dovadă etc.) în filosofia românească și schimbările conceptuale prin care a trecut;
– conceptul de adevăr în perspectiva realismului/antirealismului;
– distincția „adevăr științific”/„adevăr metafizic”/„adevăr psihologic” și modul con­cret în care este abordată la diferiți autori români de filosofie;
– aparatul conceptual al lui Nicolae Bagdasar în domeniul epistemologiei și sursele lui teoretice;
– este Teoria cunoștinței și o metodologie a cercetărilor epistemologice?  

* Nicolae Bagdasar (1896–1971) este cunoscut mai ales ca istoric al filosofiei, ca traducător al lui Kant și ca autor al unei extinse lucrări de istorie critică a epistemologiei (Teoria cunoștinței, două volume, 1941–1942). Este, totodată, autorul unei Istorii a filosofiei românești (1940), prima realizată sistematic. În cea mai mare parte, activitatea lui Bagdasar s-a desfășurat la București, în jurul Societății Române de Filosofie, al cărei secretar a fost. După doctoratul de la Berlin din 1926 (pe o temă despre „valoarea teoretică” la Rickert), a început să se implice în activitatea Revistei de filosofie (1928) și a acceptat la sfârșitul anului 1929 un post de asistent la catedra lui Rădulescu-Motru. I-au fost oferite ulterior cursurile de Logică și de Teoria cunoștinței (pe care le-a ținut în perioada 1933–1939), cel din urmă constituind baza lucrării omonime de mai târziu. Un post de profesor universitar a obținut abia la începutul anilor 1940, la Iași. Din imensa lui activitate editorială în domeniul filosofiei, amintim aici coordonarea științifică a cunoscutei serii de Istorie a filosofiei moderne. Omagiu profesorului Ion Petrovici (5 volume: 1937–1941) și eforturile prin care a susținut vreme de 15 ani apariția Revistei de filosofie, a publicațiilor și colecțiilor de sub egida Societății Române de Filosofie.



 
REPERE BIBLIOGRAFICE:

 
Adevărul este cunoaşterea exactă a deosebirii dintre lucrurile reale şi cele nereale[...]                  
Adevărul recunoscut ca atare produce în noi un sentiment plăcut numit certitudine; iar lipsa unui adevăr recunoscut produce un sentiment displăcut numit îndoială.”
Vasile Conta, Bazele metafizicei (1880), apud. Opere complecte, cu un studiu biografic şi note explicative de Octav Minar, Bucureşti, Editor C. Sfetea „Librăria Şcoalelor”, [1914], p. 581.
             


„ [...] în posesiunea adevărului absolut nu este nimeni, fiindcă nimănui nu-i este dat să ştie dacă posedă sau nu un adevăr, înainte de a-l proba, iar probarea se face după mijloacele ştiinţifice ale timpului, adică este relativă. Adevăr de un om singur, nu este adevăr, ci este simplă afirmaţie; ca să fie adevăr, trebuie să fie cel puţin în doi, dintre care unul să-l primească prin convingere mijlocită, adică prin verificare.”
Constantin Rădulescu-Motru, Teoria cunoştinţei (1914), apud. Lecţii de logică. Logica genetică. Metodologia. Teoria cunoştinţei, Bucureşti, Casa Şcoalelor, 1943, p. 199.              

„De ce spune fiecare că numai el a descoperit adevărul? Fiindcă fiecare om consideră că adevărul nu poate fi decât pentru el. Şi de aci ce iese? Aci e nodul chestiunei. Pentru că în materie de filosofie fiecare filosof nu judecă decât cu experienţa lui şi experienţa filosofică e unică pentru fiecare om. Nu există o experienţă valabilă pentru doi oameni, ci fiecare om are experienţa lui; câţi oameni sunt care gândesc, atâtea soluţii trebuie să fie.”
Nae Ionescu, Curs de logică (1934-1935), apud. Opere, vol IV: Cursuri de logică, 2, ediţia a doua, ediţie îngrijită de Marin Diaconu şi Dora Mezdrea, Bucureşti, Editura Muzeul Literaturii Române, 2017, p. 172
.              


„Problema adevărului este o problemă fundamentală a minţii noastre, cu mult mai complicată decât pare la prima vedere şi în orice caz una din cele mai dificile. Soluţiile ce i s-au dat până acum sunt departe de a fi mulţumitoare.” Nicolae Bagdasar, Curs de logică (1937-1938), Universitatea din Bucureşti. Facultatea de Filosofie şi Litere. Curs litografiat.          

„Cea dintâi şi cea mai de temut în problema adevărului sunt o bună înşirare a datelor cerute de problemă şi o exactă poziţie a problemei însăşi. Este adevărul (sau eroarea) un termen de «esenţă», o proprietate care poate fi privită în sine, chiar dacă nu există în sine – deşi a fi privit în sine e adesea socotit cu a exista în sine, deci cu a fi o substanţă –, sau e un termen de relaţie? Aşadar, adevărul exprimă o proprietate, ce se află în unitate cu altceva, sau e un simplu raport?”
Mircea Florian, Curs de logică (1940-1941), apud. Logică şi epistemologie. Logica generală, ediţie îngrijită, prefaţată şi note de Nicolae Gogoneaţă şi Ioan C. Ivanciu, Oradea, Editura Antet, [1996], p. 178
.        


„În coloana celor mai înalte valori la care a putut să se înalţe spiritul omenesc, în veşnica lui năzuinţă de a-şi depăşi marginile lui subiective, se găseşte, la loc de onoare şi deplin conştient de însemnătatea sa: adevărul. [...]            
Ideea de adevăr este intim legată atât de măreţia, cât şi de tragedia omului. Avem fără îndoială un testimoniu de măreţie, întrucât adevărul întovărăşeşte sforţarea neobosită a individului de a ieşi din marginile sale egoiste, pentru a se identifica cu eternul universal-valabil pe care îl presimte deasupra sa.”
Ion Petrovici, „Problema adevărului” (1941), apud. Misiunea filosofului, ediţie critică îngrijită de Adrian Michiduţă şi Vasile Gogea, text stabilit, studiu introductiv, note şi comentarii de Adrian Michiduţă, Cluj-Napoca, Editura Grinta, 2004, pp. 198, 202.              

„Posesiunea «adevărului transcendent» ar zădărnici creaţia şi ar osândi spiritul la repetiţie stereotipă. Dacă am fi în stăpânirea adevărului absolut, ar încremeni în noi orice tensiune spre altceva, ni s-ar tăia orice dinamică şi în vinele noastre ar îngheţa, ne mai găsindu-şi justificarea, orice efort, ne-am preface în cristale văzătoare şi imobile. Faptul că nu suntem cristale imobile sau făpturi hieratice, ci configuraţii larvare, în spaţiu şi timp, faptul că nu suntem zei în acord permanent cu ei înşişi, ci molecule neîmplinite, bolnave de un lăuntric dezechilibru, faptul că nu suntem statice oglinzi, ci fiinţe urzite din instabilitate şi efort, constituie o dovadă că suntem creaturi înadins refuzate de adevăr, spre a fi cu atât mai mult creaturi destinate creaţiei.”
Lucian Blaga, Censura transcendentală (1934), apud. Trilogia cunoaşterii, Bucureşti, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, 1943, p. 372
.             


„A recunoaşte valabilitatea unui adevăr şi a şti ce este adevărul sunt două chestiuni deosebite.            
Într-o primă considerare a problemei, vom spune că, în termenii mentalităţii contemporane, prima chestiune «este sau nu valabil un lucru?» este de ordin ştiinţific, iar a doua chestiune «ce este ceea ce este valabil?» este de ordin filosofic. Cele două probleme s-au separat, şi problema «ce este adevărul» a fost preluată de filosofie.”
Anton Dumitriu, Alétheia. Încercare asupra ideii de adevăr în Grecia antică, Bucureşti, Editura Eminescu, 1984, pp. 13, 14.              

„Ce se numeşte adevăr? Ceea ce nu are nici o margine de posibil. «Nu poate fi altfel». Adevăr este imposibilitatea posibilităţii. Deci e «realitate»? Nu, căci realitatea e încărcată de posibil (trimite statornic). E necesitate? Nu, căci ea implică un interval şi o trecere către, în acest interval: implică timp. Adevărul nu e nici trecere, nici trimitere. Este. E un aşa este.”
Constantin Noica, Jurnal de idei, text stabilit de: Thomas Kleininger, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Sorin Vieru, Bucureşti, Humanitas, 1990, p. 80
.  


                                                       (Repere bibliografice de TITUS LATES)



Studiile vor conţine între 12 şi 18 pagini standard (1 pagină = 2000 de semne fără spaţii).


Pentru propunerea textelor, vă rugăm să trimiteţi pe adresa noastră de contact (sifr@institutuldefilosofie.ro) următoarele date:
  • titlul materialului pe care intenţionaţi să-l propuneţi şi un rezumat de cel mult 150 de cuvinte (însoţit de cuvinte-cheie), în care se va pune accent pe miza lucrării şi pe elementele de originalitate;
  • o scurtă prezentare a autorului, axată pe contribuţia sa ştiinţifică.

Data-limită de trimitere a propunerilor: 1 august 2021.
Data-limită de trimitere a textelor: 30 august 2021.

Materialele trimise spre publicare vor fi însoţite de un rezumat în limba engleză de cel mult 150 de cuvinte, de cuvinte-cheie şi de versiunea în limba engleză a titlului.


ÎN ACCEPTATEA PRELIMINARĂ A MATERIALELOR SE VA ŢINE CONT DE URMĂTOARELE CONDIŢII ELEMENTARE:

  • Materialele trebuie să fie contribuţii originale şi inedite (nepublicate);
  • Materialele trebuie să fie oneste. Autorul trebuie să recurgă la ghilimele şi trimiteri de câte ori citează sau utlizează ideile altui autor, dar nu se acceptă ca lucrarea sa fie constituită în bună măsură din citate;
  • Miza lucrării trebuie să fie expusă coerent, conceptele şi noţiunile utilizate - definite clar, iar stilul trebuie să fie limpede şi cursiv.
 


Pentru aspectele care ţin de redactarea propriu-zisă, vedeţi:
Reguli pentru autori

Despre modul în care se selectează şi se evaluează materialele trimise spre publicare în volumele din seria de Studii de istorie a filosofiei româneşti:
Criterii de selecţie şi evaluare a materialelor





Răsfoiţi seria de Studii de istorie a filosofiei româneşti