DOI: 10.59277/SIFR.202420.10

Mircea Eliade și prizonierii politicii: Începuturile cazului felix culpa (I)

Liviu Bordaș

Cercetător științific afiliat, Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, Academia Română


Mircea Eliade and the captives of politics: The beginnings of the felix culpa case (I)

Abstract: The name and work of Mircea Eliade (1907–1986) were banned in Roma­nia following the establishment of the communist regime. Both his writings and his person were subject to ideological criticism, though without being accorded significant attention. (That is, within the context of an article or book; no article was ever dedicated exclusively to him.) The present paper explores, for the first time, his reception in socialist Romania after the lifting of the ban imposed on him.The first part examines the period from September 1967 to July 1970, when a new ban was im­posed, and after that until March 1972, when the ban was lifted once more. The English term “captive” translates the Romanian word “prizonier”, which in­cludes among its primary meanings “slave” or “enslaved”. It refers to the members of the two “fronts” – pro and con – involved in the struggle over the acceptability of Mircea Eliade within a communist culture like that of Romania during that era. The main figures at the forefront during this period were Miron Constantinescu (1917–1974), who opposed Eliade, and Adrian Păunescu (1943–2010), who supported him. The second part of the article focuses on other protagonists – both from Romania and abroad – active in the period following March 1972 and leading up to the fall of communism in December 1989.

Keywords:  Mircea Eliade; socialist Romania; anti-communist exile; politics; cul­tural and ideological fronts; banishment and censorship; fascism; legionarism; Zaharia Stancu; Miron Constantinescu; Adrian Păunescu; Gogu Rădulescu.


E un lucru relativ bine cunoscut că, începând din anul 1945, când sosește la Paris, Mircea Eliade (1907–1986) a încercat să fie tot mai puțin „politic”, în sensul propriu al acestui termen.[1] Vedea angajarea politică în primul rând pe plan cultural (și spiritual, cum îi plăcea să spună pe vremuri). După anul 1956, la Chicago, și această poziționare politică prin cultură a evoluat tot mai mult către un echilibru neutral între diversele tabere politice pe care le formau românii: anticomuniștii de diferite nuanțe din exil (de la liberali la le­gio­nari), grupurile antagonice de comuniști (și colaboraționiști) din țară, sioniștii emigrați în Israel sau în alte părți ale lumii ș.a.m.d. Această poziție de princi­piu i-a influențat, fără voia lui, o bună parte dintre atitudinile secundare. În special după „liberalizarea” din România socialistă care a făcut ca, în septembrie 1967, numele lui să fie șters de pe lista persoanelor indezirabile, iar scrierile sale să fie din nou tipărite în mod selectiv.

Un studiu complet și detaliat asupra felului în care Eliade a interacționat sau inter­ferat cu alți actori ai scenei politice și intelectuale românești, atât din România socialistă, cât și din emigrație, va putea fi scris abia atunci când toate sursele primare, în special cele documentare, vor fi publicate. Cum acest moment e încă ireperabil într-un vii­tor prea apropiat, nu e lipsit de interes să încercăm o anticipare în temeiul a ceea ce putem cu­noaște deocamdată. Cei care se impun cu precădere atenției noastre sunt primii „agenți” ai celui mai persistent filon din întreaga receptare politică postbelică a lui Eliade, față de care cercetarea academică a acesteia a manifestat – oare de ce? – puțin interes.

Cuprins
  1. Miron Constantinescu
  2. Adrian Păunescu
  3. Addenda
Sigle și abrevieri
C.M.B.Colecția Mihnea Berindei, Arhivele Naționale, Direcția Județeană Iași.
F.E.C.Fonds Emil Cioran, Bibliothèque littéraire Jacques Doucet, Paris.
F.L.I. Fondul Lovinescu-Ierunca, Fundația Humanitas Aqua Forte, București.
M.E.P. Mircea Eliade Papers, Special Collections Research Center, University of Chicago Library.
BiobibliografieMircea Handoca, Mircea Eliade (1907–1986). Biobibliografie, vol. I–V, București, Editura „Jurnalul literar”, 1997, 1998, 1999, București, Editura Cri­terion, 2007, 2010.
CorespondențăM. Eliade, Europa, Asia, America… Corespondență, vol. I–III, ed. de Mircea Handoca, București, Editura Humanitas, 1999, 2004, 2004.
Dosarul „Dosarul” Mircea Eliade, vol. I–XV, culegere de texte de Mircea Handoca, București, Editura Curtea Veche, 1998–2013.
Eliade și Securitatea
Nae Ionescu și discipolii săi în arhiva Securității, vol. II. Mircea Eliade, ed. de Dora Mezdrea, București, Editura Mica Valahie, 2008.
JurnalM. Eliade, Jurnal, vol. I-II, ed. de Mircea Handoca, București, Editura Huma­nitas, 1993.
Noica și SecuritateaNae Ionescu și discipolii săi în arhiva Securității, vol. IV. Constantin Noica, I–II, ed. de Dora Mezdrea, București, Editura Muzeului Național al Literaturii Române, 2009, 2010.
Noica și Securitatea HConstantin Noica în arhiva Securității, ed. de Dora Mezdrea, București, Editu­ra Humanitas, 2009.
Scrisori primiteMircea Eliade și corespondenții săi, vol. I–V, ed. de Mircea Handoca, Bucu­rești, Editura Minerva, 1993, 1999; București, Fundația Națională pentru Știință și Ar­tă, 2003; București, Editura Criterion, 2006, 2007.
Notă

[1] Prezentul articol face parte dintr-un proiect personal de cercetare, consacrat cazului politic al lui Mircea Eliade, numit – printr-o formulă greșit înțeleasă – felix culpa. Au apărut mai multe serii de „prole­gomene” (2009–2011) și „postlegomene” (2012–2013) sau de articole dedicate interviurilor lui (2011–2012, 2020–2023), raporturilor sale cu Julius Evola (2011–2014), Ioan Petru Culianu (2012–2014, 2021–2022) și Mac Linscott Ricketts (2011, 2020–2021). Aceste direcții autonome ar fi urmat să fie unificate și „rotunjite” în cadrul unui proiect oficial de cercetare, propus în 2014 și intitulat „Felix culpa lui Mircea Eliade. Istoria religiilor, politică și identitate națională”, al cărui principal obiectiv era întemeierea dezbaterii pe toate izvoarele primare disponibile. Proiectul s-a dovedit indezirabil pentru unii actori ai scenei academi­ce și a fost blocat în anul 2015. A lăsat în urma lui mai multe articole, studii și volume în diverse faze de redactare. În ultimii ani am scos din sertar și publicat o parte dintre aceste texte, folosindu-mă și de unele noi izvoare descoperite între timp. Precum în celelalte cazuri, și acum am „încheiat” articolul într-un mod provizoriu, lăsând completările și aprofundările pentru vremea când voi putea reveni altfel asupra „politicu­lui” Eliade.

[Studii de istorie a filosofiei româneşti, vol. XX: Kant 300, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2024, pp. 139–218]